POVESTI DIN LUME: Kuala Lumpur- turnuri, parcuri şi un şir de peripeţii

Aş minţi dacă aş zice că nu mi-a plăcut acest oraş, dar totuşi parcă nu am simţit acel „ceva” care să mă facă să imi doresc să revin cât de curând cum s-a întâmplat în alte cazuri.

Sigur că e un oraş impresionant, are turnurile Petronas si turnul de televiziune, are zgârie-nori, are infrastructură modernă, are parcuri imense, dar parcă totuşi îi lipseste ceva şi nu am descoperit ce. Poate e din cauză că oamenii mi s-au părut mai reci, poate e din cauză că aveau un stil foarte insistent de a se uita la străini şi de a-i măsura din cap până în picioare, poate că sunt mai rezervaţi şi mai închişi din cauză că sunt musulmani majoritatea....sincer nu ştiu care e motivul. Poate că totuşi ar trebui să mai merg cândva în Kuala Lumpur ca să aflu. Un lucru e cert, am stat 3 zile şi am avut parte de câteva peripeţii.

Evident, primul lucru pe care l-am făcut după ce ne-am cazat a fost să dăm un ochi la măreţele turnuri Petronas şi să ne luăm biletele pentru urcarea pe „sky bridge” puntea de legătură dintre cele două turnuri. Accesul e gratuit dar zilnic este un număr limitat de bilete (peste 1000) care se epuizează foarte repede, de aceea majoritatea turiştilor ajung să ia bilete pentru a doua zi. A doua zi ne prezentăm la ora stabilită, stăm cumninţei la o coadă, trecem printr-un filtru de securitate şi din cauză că Andrei este „mister multi-media” şi avea şi laptop-ul în rucsac suntem rugaţi să lăsăm rucsacul la bagaje (din motive de securitate). Ne conformăm, ne înghesuim în lift şi în câteva secunde suntem sus la sky-brigde. Avem la dispoziţie 10 minute să facem poze din toate unghiurile şi când să ne apucăm de treabă constatăm cu mâhnire că aparatul foto rămăsese în rucsac, la bagaje.......Aşa că suntem probabil singurii turişti care au urcat pe sky bridge şi în loc să zâmbească erau morocănoşi şi încruntaţi ca să nu mai vorbim de faptul că nu au poze de-acolo. Dar acum ne amuzăm când ne aducem aminte.

Turnul de televiziune in zare

Trenuri supendate

La baza turnurilor

Parcul din spatele Petronas

Foarte folositoare au fost autobuzele hop-on hop-off cu care se ajunge foarte uşor la obiectivele turistice. Astfel am ajuns din centru în Chinatown, apoi la Central Market de unde ne-am aprovizionat cu magneţi şi turnuri în miniatură, apoi am făcut o vizită în zona verde a oraşului, o zonă foarte întinsă unde se află grădina botanică, grădina de orhidee, un parc al fluturilor şi un parc al păsărilor care se pare că este cel mai mare din lume. Aici vieţuiesc peste 3000 de păsări, din 200 de specii, de la berze la flamingo, de la papagali la pasări emu. Plimbarea printre toate acestea este o adevărată plăcere, cu atât mai mult cu cât poţi chiar să le dai de mancare papagalilor simpatici care dau năvală şi ţi se aşează pe mâini, umeri sau chiar în cap.

Bazarul din Chinatown- linistit pentru ca era prea dimineata

Cetral Market-raiul suvenirelor

Parcuri

Love is in the air


KL hop-on hop-off

După ce ne-am săturat de păsări am făcut o vizită la Moscheea Naţională şi la Piaţa Independenţei şi am luat din nou autobuzul spre zona Titiwangsa, o altă zonă verde unde trebuia să găsim „The Eye on Malaysia” o imensă roată de observaţie care promitea privelişţi incredibile asupra oraşului. Coborâm la staţia respectivă şi încercăm să ne ghidăm după hartă tot zicându-ne hai să mergem până la colţ că trebuie să o vedem că doar e ditamai roata.... Ajungem la colţ şi nimic, ne uităm din nou pe hartă, la numele străzilor, ne plimbăm intrigaţi dintr-o parte în alta, eu zic hai să întrebăm, Andrei zice las’ că ne descurcăm şi singuri şi tot aşa, vreme de vreo jumate de oră , după-amiaza, la peste 30 de grade Cesius. Când în sfârşit imi pierd răbdarea şi intru într-un hotel să întreb la recepţie unde naiba e roata.....aflu cu stupoare ca roata fusese mutată cu vreo 2 luni în urmă undeva afară din oraş iar harta pe care o aveam şi pe care apărea minunatul obiectiv era se pare de anul trecut......Buun....o nouă peripeţie care să ne aducă aminte de Kuala Lumpur. :)

Moscheea Nationala

Cladiri din Piata Independetei

În ziua urmatoare Andrei implinea 27 de ani şi încă din ţară îi pregătisem un cadou special, un mini-curs de pilotaj pe un Cessna 172. Evident că nu am putut păstra secretul asupra cadoului, am cedat cu câteva zile înainte de plecarea în vacanţă, dar oricum el aştepta momentul cu nerăbdare. Cursul se numea „Become one day pilot” şi avea să se desfăşoare pe aeroportul secundar Subang. In preţul pachetului care a fost mai mult decât rezonabil (în jur de 90 euro) intrau taxele de aeroport, asigurarea şi jumătate de oră de zbor. Fiind turişti experimentaţi şi descurcăreţi (credeam noi) alegem să mergem la acel aeroport folosindu-ne de transportul local, adică cu ceva autobuz care am văzut noi că avea staţie si la aeroport. Găsim cu greu autobuzul, îl întrebăm pe şofer dacă opreşte la Subang, mormăie că da şi încercăm să-i spunem că vrem să ştim câte staţii sunt. Nu reuşim să ne înţelegem, cumva- cumva ne zice că ne spune el unde să coborâm. Bun şi-aşa. Mergem preţ de vreo 40 de minute, cu opriri din 100 în 100 de metri şi vedem într-un final nişte clădiri care par să arate a hangare, o pistă secundară, un terminal de cargo.... Ne uităm plini de speranţă la şofer care atunci pare că îşi aduce aminte de noi şi ne face semn, coborâm la urmatoarea. Rău am făcut. Erau ceva terminale parăsite şi pe stânga şi pe dreapta unei şosele cu 3 benzi pe sens dar nici vorbă de aeroport. Ţipenie de om pe stradă, numai trafic nebun şi noi doi trecând de pe o parte pe alta şi cautând aeroportul. L-am înjurat în gând pe şofer care probabil se distra copios că ne-a fraierit şi am luat-o la picior mai departe că ce să facem, trebuia să ajungem la timp şi mai aveam de mers vreo 2 staţii. Dar toate astea au fost date uitării când pilotul ne-a zis că mă poate lua şi pe mine în avion. Am acceptat bucuroasa, nu stiam eu ce ma asteapta......Andrei se poate considera norocos, în acea zi era foarte multă activitate pe acel aeroport şi datorită traficului nu primeam permisiunea de aterizare, aşa că în loc de 30 de minute zborul a fost de vreo 50, spre bucuria lui şi disperarea mea, care aveam stomacul în gât la fiecare modificare de altitudine. A fost totuşi o experienţă interesantă.

Pregatiri de zbor

You have control!

Andrei fericit, eu...cam verde :)

Cam astea au fost cele 3 zile în Kuala Lumpur. Sirul peripeţiilor se încheie cu drumul spre aeroport, (aveam un zbor spre Siem Reap) dimineaţa la 5, într-un taxi cu un şofer dubios care vorbea la telefon mult prea mult pentru acea oră matinală, evident în limba lor şi noi ne amuzam de cum îşi sună el complicii şi ne duce cine ştie unde. Tot ne miram că nu vedem indicatoare iar când în sfârşit vedem un indicator „spre aeroport la dreapta” şi noi mergeam tot înainte am îngheţat de-a dreptul....

Dar, se pare că ne-am uitat la prea multe filme...am ajuns cu bine la aeroport şi i-am lăsat un bacşis serios şoferului drept mulţumire.