luni, 13 iunie 2011

Poveşti din Hong Kong 4


Am rezervat o zi din cele petrecute în Hong Kong vizitei la statuia Marelui Buddha de pe insula Lantau. Am făcut bine că am alocat o zi întreagă acestei excursii pentru că era chiar a doua zi de Paşte, multă lume era liberă şi am fost nevoiţi să stăm la nişte cozi kilometrice.
            Insula Lantau este cea mai mare insulă a Hong Kongului. Dacă în trecut găzduia sate liniştite de pescari, în ultimii ani s-a dezvoltat din ce în ce mai mult, o dată cu terminarea marilor proiecte de infrastructură cum ar fi Lantau Link (1997) - reţeaua de drumuri şi poduri care fac legătura între aeroport şi oraş, Aeroportul Internaţional Hong Kong (1998), Hong Kong Disneyland (2005) şi Ngong Ping 360 (2006) – telefericul, o atracţie de mare success a oficiului de turism Hong Kong.
            Lantau este o insulă muntoasă cu vârfuri care nu depăşesc 940m şi datorită pădurilor care încă împodobesc aceşti munţi este considerată plămânul Hong Kongului, aici aflăndu-se şi cel mai mare parc rural din Hong Kong care ocupă aproape jumătate din suprafaţa insulei şi este destinat conservării naturii şi activităţilor în aer liber.
            Atracţiile principale ale insulei sunt statuia de mari dimensiuni a lui Buddha de la Mănăstirea Po Lin, Disneyland-ul, un mall de mari dimensiuni CitygateOutlets şi spectaculosul teleferic Ngong Ping. Pe insulă  se ajunge foarte uşor, cu metroul până la Tung Chung care e ultima staţie de pe linia portocalie. Ieşi de la metrou şi dai în mallul de tip outlet care se laudă cu discounturi de 30- 40 % la toate magazinele de firmă. Noi am mers mai departe că nu aveam în plan cumpărăturile. In spatele mall-ului se află staţia de telecabină şi am avut neplăcuta surpriză sa vedem o coadă imensă la care am avut de stat cam o oră până să ajugem la bilete după care încă vreo jumătate de oră până ne-am văzut în telecabină. Dar a meritat aşteptarea, telefericul îţi oferă o panoramă ce îţi taie răsuflarea asupra Mării Chinei de Sud şi a crestelor insulei Lantau.  Călătoria cu telecabina durează 25 de minute şi este o alternativă mai scumpă dar mult mai spectaculoasă la de varianta cu autobuzul. Din cabina standard sau “crystal”- cea cu podea de sticlă, vezi avioanele venind la aterizare sau decolând, vezi Valea Tung Chung, parcul North Lantau Country Park unde sunt amenajate trasee turistice, crestele din depărtare şi pe măsură ce te apropii de satul Ngong Ping ţi se conturează silueta Marelui Buddha.

Statia de metrou Tung Chung

Citygate Outlets

In asteptare


Privelisti din telecabina


Jos se vad traseele din parc

 Ngong Ping este un “sat cu tematică specială culturală”, adică un parc tematic înfăţişând un sat chinezesc în care se găsesc restaurante, cafenele, magazine de suvenire şi un teatru. După ce am căscat un pic gura pe la magazine ne-am îndreptat spre imensa statuie a lui Buddha. Ajungi sus după ce urci 268 de trepte şi nu e un urcuş uşor mai ales dacă prinzi o zi călduroasă iar soarele te bate în cap.

Marele Buddha






Statuia este impresionantă, are 32 m înălţime, este  din bronz şi este printre primele 5 cele mai mari statui ale lui Buddha din China. Buddha este aşezat pe o floare de lotus şi este înconjurat de ale 6 statui mai mici care sunt îndreptate spre el şi îi aduc diverse ofrande ce simbolizează moralitatea, rabdarea, mila, stăruinţa, meditaţia şi înţelepciunea. Toate acestea sunt necesare pentru a intra în nirvana. Chipul lui Buddha este senin iar mâna dreaptă ridicată simbolizează îndepărtarea de necazuri.









După ce am coborât am dat o raită pe la Mănăstirea Po Lin, fondată în anul 1906 unde am apreciat liniştea şi seninătatea călugărilor dar şi frumuseţea templului principal.









La plecare, am întâmpinat aceeaşi problemă: coada la telecabină dar chiar şi aşa a meritat din plin să facem excursia pe Lantau.

3 comentarii:

Traveling Hawk spunea...

Un ghid foarte bun postarea asta! Impreuna cu fotografiile, te lamuresc clar de ce trebuie sa mergi acolo. Voi tine seama de aceste detalii cand ajung in zona. Hong Kong cam e la rand pe lista mea...poate la anu'

Claudia Mihaila spunea...

Multumesc Traveling Hawk! Hong Kong este un oras fascinant, nu degeaba e pe locul 1 in topul meu!

badge® spunea...

În 2004 am fost la Giant Buddha pe alt traseu. Nu exista telefericul, am ajuns acolo cu un ferry și apoi cu un autobuz. Anul trecut am văzut telefericul de la aeroport, dar nu am stat decât 3 zile și am preferat să rămânem în oraș. Buddha e impresionant, la fel ca și scările care duc până la el.