Ioana m-a încălţat cu o leapşă despre lucrurile mai mici sau mai mari care mă bucură. Şi pentru că Ioana îmi e simpatică tare, am răspuns la provocare.
1. Fără nicio urmă de îndoială pe locul întâi se află călătoriile, cu toată magia ce ţine de ele. De la planurile ţesute mai ceva ca pânza de păianjen, la alegerea destinaţiei, la căutarea informaţiilor, de la punerea pe hârtie a itinerariilor şi momentele în care visez cu ochii deschişi, la nerăbdarea care pune stăpânire pe mine şi îmi dă mari bătăi de cap. Răbdarea îmi este pusă la grea încercare în zilele dinaintea plecării şi îmi vine să încep să fac bagajele cu 3 zile înainte ca şi cum asta ar face timpul să zboare mai repede. Nimic nu se compară cu sosirea într-un loc nou, despre care ai auzit sau ai citit doar, nimic nu este mai frumos decât descoperirea altor lumi, respirarea altui aer. Sunt în stare să umblu de dimineaţa până seara, mă las fascinată de frumuseţea locurilor, mă aşez să-mi odihnesc picioarele care simt că parcă vor să-şi dea demisia şi mă uit la oameni şi la tot ce mă înconjoară. Şi atunci sunt foarte fericită. Singura problemă este că din diverse motive nu pot călători atât de mult pe cât îmi doresc.
2. Ciocolata- pentru mine această minune este indispensabilă. Când eram mică dacă mă întrebai ce vreau să mă fac când voi fi mare îţi răspundeam clar ca vreau să lucrez într-o fabrică de ciocolată. Mi-a trecut această dorinţă nebună dar pofta de ciocolată nu-mi va trece niciodată; şi noaptea dacă mă trezeşti şi îmi dai o ciocolată bună (evident că fac nazuri şi nu mănânc orice fel de ciocolată) ţi-aş putea deveni prietenă. În caz că vreţi să mă bucuraţi, sortimentele cele mai apreciate sunt cele cu alune întregi, cu nuci şi miere, cele dark sau cu marţipan.
3. Cărţile - în liceu, când tatăl meu (fost prof de mate) m-a obligat să dau la mate-fizică deşi eu îmi doream un profil uman, am început să protestez citind . Asta nu înseamnă că am ignorant total materiile reale , care totuşi au avut contribuţia lor la formarea mea, dar treceam prin ele aşa, fără prea mare tragere de inimă, în schimb citeam mult. Citind, îmi place să descopăr o lume nouă, să mă las cuprinsă de acţiune şi de personaje, îmi place când dau peste câte o carte care mă tine cu sufletul la gură şi pe care nu mă îndur să o las din mână. Şi regret că nu pot citi mai mult.
4. “Bucătăritul” - asta cred că se trage de la faptul că îmi place mâncarea şi îmi place să experimentez, să inventez şi să combin. Nu mă dau în lături nici de la prăjituri cu toate că nu mă omor după ele (trăiască ciocolata!). Poate cândva voi reuşi să fac cursul de bucătar pe care mi l-am promis .
5. Cerceii - ei bine aici am un fix, am o groază de perechi, care mai de care mai colorate, mai mari sau mai mici, din lemn, din plastic, din metal…din ce-or fi …nu contează, important e să fie interesanţi şi să-mi facă cu ochiul. Niciodată nu o să am suficiente perechi de cercei.
6. Cafeaua cu lapte - am o tensiune de găină anemică care îmi dă mari bătăi de cap la propriu şi cafeaua (numai cu lapte) este remediul perfect. Parcă o simt cum îmi circulă prin vene, mă înviorează şi îmi ia durerea de cap. Iar dacă e băută duminica pe o terasă scăldată de soare...cu siguranţă acea zi va fi frumoasă.
7. Florile - fie ele pe un câmp, fie în ghiveci, fie într-o vază, important e să fie!. Îmi plac toate, dar totuşi parcă deasupra tuturor sunt irişii, orhideele, margaretele şi lăcrămioarele.
8. Scrisul - chestia asta cu scrisul e destul de recentă, mai bine zis de la începutul anului de când mai mult în joacă mi-am zis ce-ar fi dacă aş pune pe hârtie impresiile din călătorii. Mă relaxează şi îmi face plăcere să scriu despre locurile frumoase pe care le-am văzut.
9. Vederile şi o grămadă de “nimicuri” adunate de prin lume – dacă “nimicurile” sunt la loc de cinste în bibliotecă şi mă fac să zâmbesc când îmi aduc aminte cu drag de unde le-am luat, vederile stau cuminţi la grămadă într-o cutie şi aşteaptă să fie sortate şi aranjate cumva. Dar ele nu ştiu săracele că bezmetica lor stăpână încă nu a găsit soluţia salvatoare de organizare a lor….
10. Pe locul 10 poate fi la fel de bine un film bun, o îngheţată mare, o plimbare într-un parc, sau smotocirea unui căţel, depinde de dispoziţia sau “recuzita” de moment.
Cam astea mi-au venit acum în minte. Or fi multe, or fi puţine, important e că rezultatul final e acelaşi.
5 comentarii:
Ce-am facut? Te-am "incaltat"??? :-))))))) Hai ca m-ai distrat maxim cu expresia asta. Oricum, simpatia e reciproca, asta e clar!
Uite ca avem chiar foarte multe in comun (am uitat sa scriu de cafea, si eu am tensiune mica si ma "dreg" cu cafea diminetile pentru a putea porni la drum, iar mirosul...ah, nu as putea trai fara mirosul de cafea proaspata dimineata)...iar daca iti place si martipanul, a mea esti, vrei, nu vrei! :-D
Pai cum sa spun altfel daca mi-ai dat de lucru?! :)))
Deci e clar daca ne vom intalni vreodata va fi la o cafea cu niste martipan langa, nu? :)
Si eu am obsesia cu cerceii, mici, mari din plastic, de argint, colorati, in toate felurile!!!!
Am foarte multi, sute!
Si apoi la mica distanta am obsesia inlelor, dar aici sunt mai pretentioasa asa ca nu am asa multe! :)))))
Claudia, mai incape vorba?!? :-))) On a second thought, ar putea fi si o ciocolata calda...cu menta :-D
@Alicee, te inteleg perfect! :)
@Ioana, e stabilit! :)
Trimiteți un comentariu