Nu ştiu sigur motivul pentru care am ales încă de la început acest orăşel ca destinaţie, dar pot să vă spun că bună alegere am făcut. Planificând vacanţa nu ştiam cum va fi vremea, dacă mai putem face plajă şi baie că deh, luna septembrie poate fi capricioasă, aşa că ne-am făcut planul în aşa fel încât să avem ceva de făcut sau vizitat aproape zilnic. Dar ce să vezi, zilnic aveam 30 de grade şi o mare caldă, albastră şi clară numai bună de scăldat. Nu-i nimic, dimineaţa la ultraviolete, după-amiaza la umblat şi uite-aşa le-am împăcat pe amândouă.
Poreč este un orăşel cu o populaţie de vreo 17.000 de locuitori iar centrul oraşului vechi este situat pe o peninsulă lungă de 400 m şi lată de 200 m scăldată de apele albastre ale Adriaticii. Istoria acestui oraş începe acum mai bine de 2000 de ani când romanii au cucerit regiunea Istriei şi au înfiinţat un castru pe peninsula unde azi este centrul oraşului. În timpul Împăratului Augustus castrul a fost ridicat la rang de oraş şi a devenit centrul administrativ şi economic al coloniei Iulia Perentium. După căderea Imperiului Roman, oraşul a ajuns sub conducerea bizantinilor vreme de 200 de ani. Aceasta este perioada în care a fost construită Bazilica Eufrasiană, unul dintre cele mai importante obiective turistice ale oraşului. A urmat apoi o scurtă perioadă de independenţă după care, în 1267 Poreč a intrat sub conducerea Veneţiei pentru aproximativ 5 secole. Este perioada în care s-au construit numeroase palate, pieţe şi edificii religioase în stil veneţian. Populaţia oraşului a fost decimată de epidemia de ciumă de la sfârşitul secolului al 16-lea iar după căderea Veneţiei, oraşul a fost pe rând sub conducerea austriecilor, francezilor şi a italienilor. Din 1943 Poreč şi restul Istriei fac parte din Croaţia.
Istoria bogată a locului poate fi “citită” într-o simplă plimbare pe străzile oraşului, poţi observa stiluri arhitecturale şi influenţe culturale diferite. Eşti atras de străzile pietruite datând de pe vremea romanilor, geamuri împodobite cu flori, fostele turnuri de apărare, clădiri frumoase, nenumărate terase sau magazine de artă şi suveniruri care pur şi simplu îţi iau ochii. Vechea stradă Decumanus, datând de pe vremea romanilor este încă strada principală ce străpunge mijlocul peninsulei.
Porec- orasul vechi |
Vechea strada Decumanus |
Cel mai important obiectiv din Poreč este Bazilica Eufrasiană, construită în secolul al 6-lea şi intrată pe lista patrimoniului universal UNESCO. Urcuşul în turn este răsplătit cu o privelişte grozavă asupra oraşului.
Vedere din turn |
Colectia de mozaicuri |
Piaţa Marafor este locul unde aveau loc întâlnirile publice pe vremea romanilor. În secolul 1 se putea lăuda cu cel mai mare sanctuar roman din Istria. În apropierea pieţei, într-un mic părculeţ se găsesc ruinele Templului lui Neptun.
Piata Marafor |
Ramasite din Templul lui Neptun |
Atrag atenţia cele 3 turnuri ale oraşului, ridicate pe vremea când Poreč era sub conducerea Veneţiei şi care făceau parte din zidurile oraşului.
Turnul Nordic- construit în sec. 15
Turnul Rotud – aflat în apropierea Pieţei Narodni.
9 comentarii:
Croatia pare o destinatie pur turistica oriunde ai fi :).
In trecere prin Istria (am stat doar doua zile), am fost si noi prin Porec, n-am urcat insa in turnul basilicii. Fereastra aceea venetiana, plina de flori, mi-a atras si mie atentia:)
Asa e Lili, Croatia e pur si simplu frumoasa!
Traveling Hawk, multumesc pentru vizita :)
Ce frumoasa e poza cu voi doi!
Cred ca in Croatia e greu sa mergi intr-un oras si sa zici ca nu ai nimerit bine :), sper sa nu ma insel
La concluzia asta am ajuns si eu Alicee, mi-au placut toate orasele pe care le-am vizitat.
Cum a fost la Valamar?
A fost foarte fain, chiar sunt super-ok cei de la Valamar. O sa fac un post si despre cazare.
Chiar interesant, e o destinatie pe care recunosc ca nu as fi luat-o in calcul prea devreme, asa ca e bine ca am aflat de ea de la tine :-)
Ioana e chiar foarte frumoasa Croatia, o sa te convingi din posturile urmatoare! :)
P.S. Unde ai disparut asa ?
Trimiteți un comentariu