joi, 22 septembrie 2011

Vacanţa de început de toamnă – Zagreb

Dacă tot am stabilit de la început că această vacanţă va fi la fel de activă ca toate cele de până acum, m-am gândit că nu ar strica să ne oprim puţin din goana cu care Andrei urma să conducă spre Istria şi să facem o binemeritată pauză de îndreptat picioare şi pus sângele în mişcare. Şi cum Zagrebul avea să ne fie în drum şi auzisem că e drăguţ, planul era gata, plecăm dis-de-dimineaţă ca să ajungem pe la miezul zilei în capitală. Zis şi făcut şi de data asta trebuie să recunosc ca socoteala de-acasă s-a potrivit perfect cu cea din târg. Eu eram cu temele pregătite, găsisem un traseu cu cele mai importante obiective, Andrei găsise o parcare în apropierea punctului de începere a traseului iar vremea era grozavă. Am găsit un oraş cochet, foarte curat şi îngrijit, cu clădiri frumoase, foarte liniştit, pentru că era o zi de duminică pe la ora 14.00 când cel mai probabil lumea trăgea un pui de somn sau se ascundea de soarele puternic.
            Ne-am început plimbarea pe Ilica, cea mai importantă arteră comercială a capitalei croate, capitală care are în jur de 700.000 de locuitori. În scurt timp am ajuns in piaţa Jelačić, cel mai cunoscut loc de întâlnire din Zagreb. Piaţa este pavată cu dale mari de piatră, este o zonă pietonală străbătută doar de linii de tramvai iar majoritatea clădirilor datează din secolul 19.  În partea de nord a pieţei se află statuia ecvestră a lui Josip Jelačić, fost ban al Croaţiei, considerat erou naţional în Croaţia.  Traseul ne duce apoi pe nişte scări spre piaţa Dolac, cea mai importantă piaţă de fructe şi legume din Zagreb unde se reunesc negustori din toate zonele ţării. Piaţa se află aici din 1930 când autorităţile au organizat acest spaţiu pentru a face trecerea de la “oraşul de jos” la cel “de sus” . Fiind duminică la amiază, piaţa era pustie, tarabele care în general sunt pline de bunătăţi proaspete erau acum strânse, numai nişte vânzători de flori mai aveau câteva bucheţele nevândute şi îşi încercau norocul.
Cladire pe strada Ilica

Piata Josip Jelacic




Intrarea in Piata Dolac



           Trecem repede mai departe şi ajungem apoi în piaţa Kaptol, dominată de măreaţa catedrală ale cărei turnuri gemene se ridică deasupra oaşului. Construcţia catedralei a început în a doua jumătate a secolului al 13-lea pe locul unei foste biserici distruse în timpul unei invazii inamice. In anul 1880 în urma unui cutremur clădirea a fost serios afectată, forma de azi datorându-se amplului proces de reconstrucţie care a început pe la 1900. Interiorul e la fel de impunător ca exteriorul.
Piata Kaptol

Catedrala





     Am traversat din nou piaţa Kaptol şi după ce am parcurs vreo 2 straduţe mai mici ajungem pe strada Tkalciceva, cea mai importantă stradă din partea de sus a oraşului, o stradă plină de baruri, cafenele şi restaurante. Un moment numai bun pentru o scurtă pauză de potolit setea.
















 Urcăm apoi scările ce ne duc la „Stone Gate” o fostă poartă de intrare în oraşul medieval transformată în prezent într-un altar. Legenda spune că în anul 1731 un incediu a distrus aproape în totalitate poarta de lemn cu excepţia porţiunii unde era o pictură ce îi înfăţişa pe Fecioara Maria şi pruncul Isus. Oamenii cred că pictura are puteri magice şi vin cu regularitate aici să se închine şi să aprindă lumânări. Pereţii din jur sunt plini de mulţumiri şi rugaciuni sculptate în piatră.
Altarul Fecioarei Maria
Rugaciuni in piatra


 În câteva minute ajungem în Piaţa Markov, locul unde se află biserica St. Mark, una dintre cele mai cunoscute imagini din Zagreb. Acoperişul colorat din ţigle a fost construit în 1880, imaginea din stânga înfâţişând stema medievală a Croaţiei, Dalmaţiei şi Slavoniei în timp ce în partea dreaptă se află emblema oraşului Zagreb. În partea dreaptă se află clădirea parlamentului iar în partea stângă se află palatul prezidenţial. Fiind duminica piata e chiar pustie si ne bucuram ca putem admira in liniste cladirile.  Ne mai abatem apoi pe nişte străduţe pentru câteva poze în plus dar ne aducem aminte că de fapt mai avem de parcurs vreo 300 de km până la destinaţia finală aşa că o luăm din loc. 
Biserica St. Mark

Parlamentul

Palatul prezidential




Time to hit the road

6 comentarii:

Traveling Hawk spunea...

Vad ca tot nu s-a terminat Catedrala! Frumoase pozele voastre!

Noi nu am ajuns sa ne plimbam tot atat de mult ca voi fiindca am petrecut doar o dupa-amiaza in Zagreb, in drum spre Split. Mi s-a parut insa un oras frumos, vibrant, prietenos.

Claudia Mihaila spunea...

Multumesc Traveling Hawk. Se pare ca turnurile catedralei sunt in continua renovare. Si nou am stat doar vreo 2 ore si ceva, nu am apucat sa vedem mai mult dar ce am vazut ne-a placut mult.

Liliana spunea...

Ce frumoase sunt buchetele alea colorate de toamna ... superbe!

Alina spunea...

Minunat! Daca mai treci prin Lugoj prin octombrie, da un semn, s-ar putea sa fiu si eu acasa.

Claudia Mihaila spunea...

Lili, erau grozave!le plac croatilor florile la nebunie, majoritatea caselor au flori la fereastra fie ca esti in sat fie ca esti in orasele, totul arata ca in povesti.

Claudia Mihaila spunea...

Alina, asa o sa fac, nu stiu sigur daca in octombrie ajung dar voi da de stire cu siguranta! :)