vineri, 11 noiembrie 2011

Aniversarea de noiembrie sau cum nu prea ne vrea Italia

Da, aţi citit bine, Italia nu ne vrea dar noi nu ne dăm bătuţi cu una cu două. Să vă explic. Acu vreo 4 ani, voiam noi să sărbătorim 5 ani de când ne suportam unul pe altul şi cum puteam sărbători altfel decât print-o escapadă de câteva zile la Roma?! Astrele se aliniaseră, Wizz-ul începuse operarea de pe Tg Mureş care era la numai o aruncătură de băţ de Cluj, zis şi făcut, cumpărăm biletele şi aşteptăm minunata zi a plecării. Dar surpriză, italienii se hotărăsc brusc şi chiar în acea minunată zi să pună de-o grevă şi nu orice grevă, ci o grevă generală în transporturile aeriene. Cu alte cuvinte batem de pomană drumul până la Tg Mureş de unde ne întoarcem cu buzele umflate. Următorul zbor al Wizz-ului era numai peste vreo 4 zile, concediul nu se mai putea schimba aşa că am luat-o cătinel cu maşina spre Viena....că doar nu era să stăm acasă. Italia nu ne vrea şi lucrurile nu se opresc aici.
Anul ăsta prin august îmi vine o idee măreaţă: ce-ar fi să dăm o fugă la Pisa şi la Florenţa. Când? Păi când găsim bilete ieftine. Ia uite....în noiembrie, putem încerca aniversarea la Pisa şi la Florenţa, mai ales că acum e zbor din Cluj cu Wizz-ul. Zis şi făcut din nou, luăm biletele pe Pisa şi asteptăm să treacă vremea. Numai că evident socoteala din august nu se potriveşte cu cea din octombrie. Pentru că în octombrie Wizz-ul îmi trimite o informare prin care mă anunţă ia ghiciţi ce: au anulat una din frecvenţele pe Pisa şi a rămas un singur zbor pe săptămână şi anume sâmbăta. Evident ca nu putem sta o săptămână şi nici nu puteam să ne şi întoarcem în aceeaşi zi, deci din nou se schimbă planul. Căutăm alternative de retur, nimic nu se potrivea şi într-un final ajungem la concluzia că trebuie sa schimbăm destinaţia cu totul. Sun la Wizz le explic cum stă treaba şi spre surprinderea mea îmi spun că îmi pot modifica biletele dus-întors pe Roma. Perfect, încercăm din nou! Aşa că, mâine cu puţin noroc, vom ajunge în sfârşit la Roma. Sper din tot sufletul ca de data asta planetele să se alinieze în favoarea noastră, italienii să se bucure liniştiţi de o zi de sâmbătă şi să nu le mai treacă prin cap să facă vreo grevă şi eu să vă pot povesti ce frumos a fost la Roma!

9 comentarii:

Liliana spunea...

Drum bun! Abia astept povestile de cand te intorci.

Traveling Hawk spunea...

Va tin pumnii! O sa va placa Roma, iar italienii sunt ocupati acum cu debarcarea lui Berlusconi, asa ca va vor lasa pe voi in pace:) Sejur placut si Happy Anniversary!

Claudia Mihaila spunea...

Lili & Traveling Hawk va multumesc, sunteti niste dragute! :)

Ioana spunea...

Asa e cu low cost-ul, e lucru stiut! :-(

Tin pumnii sa fie totul in regula si sa aveti parte de vreme buna! Poate ca va era sortit sa ajungeti la Roma, cine stie...

Aliceee Traveler spunea...

Noua ne-au anulat tot asa un zbor anul trecut pe Pisa (de fapt vroiam la Roma sa ajungem dar diferenta de pret pt 4 persoane era vreo 10 milioane) si in urma anularii ne-au mutat gratuit pe Roma :)))
Uneori anularile sunt benefice :)))

Va doresc o vacanta frumoasa! si stati linistiti totul va fi perfect!

Claudia Mihaila spunea...

@Ioana, asa am zis si eu ca poate asa a fost sa fie! :)

@Alicee, merci! :)

badge® spunea...

Claudia, toate drumurile duc la Roma ... inclusiv cel din Cluj!

Claudia Mihaila spunea...

Asa sa fie Cataline! :)

mircea spunea...

important e ca ati ajuns cu bine.dupa cum am spus ma apropii si eu usor,usor...