miercuri, 28 decembrie 2011

Între ani

Mi se pare o idee bună asta cu bilanţul la finele unui an. Nu, nu mă apuc să fac vreo promisiune de Anul Nou, doar vreau să trec un pic în revistă acest 2011 care se apropie cu paşi repezi de final şi să vă spun ce mi-aş dori în 2012.
2011 a fost un an cu bune şi cu rele pentru că nu-i aşa, totul se echilibrează în viaţă. Dar parcă cele bune au fost mai multe, sau aşa suntem noi construiţi, să ne aducem aminte doar părţile bune.
 La începutul anului mi-am dat seama că mi-ar plăcea să-mi povestesc călătoriile şi peripeţiile şi aşa a luat naştere Poveşti din lume. Am început să scriu, să îmi prind urechile prin blogger şi să mă impacientez că nu ştiu să le desprind, să aranjez şi să rearanjez pagina iar seara nu mă înduram să închid calculatorul, dacă primeam vreun comentariu ?! Încet-încet, din blog în blog, am cunoscut oameni frumoşi, călători şi ei şi mi s-a confirmat încă o dată că cine se aseamănă se-adună. Pe unii i-am cunoscut personal, pe alţii încă nu, dar cu siguranţă îi voi întâlni în viitor. Mă bucur că m-am apucat de povestit.
Prin primăvară după nişte lungi luni de visare şi aşteptare au început să mă mănânce tălpile şi am luat-o la picior prin locuri îndepărtate. Paşii m-au purtat prin incredibilul Hong Kong, care momentan se află pe locul 1 în topul destinatiilor mele , am făcut apoi un tur prin Macao după care am lenevit la soare şi m-am relaxat în Thailanda, Ţara Zâmbetului. V-am mai spus, Thailanda este ţara unde m-aş muta pentru câţiva ani. Alte câteva luni de visat cu ochii deschişi şi de făcut planuri până în septembrie când Croatia mi-a dovedit că este într-adevăr o ţară frumoasă, cu oraşe vechi şi îngrijite, cu staţiuni scăldate de apele Adriaticii şi cu un parc natural ce-ţi taie răsuflarea. În noiembrie am dat o fugă la Roma, aşa cât să îmi stăpânesc un pic setea de călătorii şi acum nu-mi rămâne decât să visez cu ochii deschişi şi să fac planuri. Pentru că între două călătorii numai planurile te scot din amorţeală.
Mulţi mă întreabă cum am reuşit să fac trei excursii într-un an. Nu e uşor, nu am căştigat la loto şi nici nu am primit vreo moştenire. Pur şi simplu fac sacrificii, nu dau banii pe prostii îi strâng pentru călătorii. Ia uite că fac şi versuri.
Ce îmi doresc pentru 2012? Îmi doresc să fiu sănătoasă şi să mi se implinească un vis mai vechi pe care îl aştept deja cu nerăbdare. Fac planuri pentru o destinaţie îndepărtată dar extrem de frumoasă şi sălbatică dar pe care deocamdată nu vreau să o dezvălui, de teamă că dacă spun cine ştie ce se poate întâmpla şi nu mai ajung acolo, dar puteţi încerca să ghiciţi.  Vă spun doar că este o ţară unde aventura e la ea acasă, cu multe parcuri naturale, cu flora şi faună incredibil de bogată, cu munţi şi plaje. Ce mi-aş putea dori mai mult?
Dar până atunci, să vină 2012 şi să fie mai bun ca 2011!

19 comentarii:

Liliana spunea...

Ah! Ce vis mai vechi? :) Is atat de curioasa ...

Claudia Mihaila spunea...

Lili, o sa-l dezvalui numai cand se implineste! :)

Oana Bajka spunea...

Felicitări, doamnă dragă, pentru iniţiativa poveştilor din lume! Nu ştiam, dar le-aşteptam de mult. :)

Să fie 2012 anul în care ţi se împlinesc cele mai arzătoare dorinţe din 2011! Să fii sănătoasă, veselă şi optimistă! Te-mbrăţişez cu tot dragul :)

Aliceee Traveler spunea...

Claudia iti doresc ca toate visele si plaurile sa ti se indeplineasca! Daca e sa ma gandesc la munti si mare as zice Maroc, are si aventura si culoare si cam tot ce vrei. Dar nu pot fi sigura, asa ca daca e sa ma gandesc la o tara indepartata ma duc cu gandul la America de Sud, poate Argentina ca are si munti (si ce munti) si mare si parcuri si rezervatii naturale o gramada!

Iza Rápolti spunea...

Felicitari Lucia(sunt obisnuita cu prenumele Lucia)si multumiri pentru gandurile impartasite! Succes in continuare si un an nou fericit!

Claudia Mihaila spunea...

Dragelor, va multumesc si va doresc si voua toate cele bune pentru 2012.
Oana, esti pupata!
Alicee si in Maroc visez sa ajung dar nu cred ca se va intampla in 2012.:)
Iza, iti doresc tie si familiei tale numai bucurii si sanatate!

badge® spunea...

Să fie ... Noua Zeelandă?
Ai grijă, ne-am propus şi noi să ajungem pe acolo la final de 2012, poate dăm nas în nas (ştii, ca salutul maori)...
Până atunci, La Mulţi Ani şi tot ce vă doriţi - sănătate, bunăstare şi mulţi kilometri la bord!

Claudia Mihaila spunea...

Badger, ce tare ar fi...dar nu e Noua Zeelanda. Va mai las sa mai incercati. :)
Si voua la fel, cat mai multa sanatate si calatorii minunate!

Traveling Hawk spunea...

Ma bucur ca blogul tau exista Claudia si ca astfel familia noastra a crescut!

Iti doresc implinirea oricaror planuri pentru 2012, mai ales a celor de calatorii, ca sa mai aflam si noi cate ceva...

Nu m-as aventura sa ghicesc fiindca multe locuri corespund descrierii tale dar daca ceva presupuneri s-au facut deja, hai sa zic si eu...Africa de Sud!

La multi ani, cu sanatate si vise implinite!

Ioana spunea...

Si eu sunt superstitioasa, tin pentru mine orice planuri pana in ultima clipa, mi se pare ca daca vorbesc despre ele - mai ales daca sunt planuri indraznete, si majoritatea sunt - le fac mai putin realizabile :-)

Iti tin pumnii sa ti se indeplineasca tot ce iti doresti in 2012!

p.s. La fel ca in 2010, m-am apucat sa pregatesc si eu un mic bilant 2011 in materie de calatorii, va aparea in curand pe blog :-)

Claudia Mihaila spunea...

Traveling Hawk, la fel iti doresc si tie, numai bucurii in 2012!Cat despre presupunere, nici Africa de Sud nu e, desi....tare as mai vrea. :-)

Claudia Mihaila spunea...

Ioana,se pare ca avem inca un lucru in comun! :) Hai cu povestile din safari, nu ne tine atata!
La multi ani si tie!

Traveling Hawk spunea...

mai am dreptul la o incercare? sa fie...Islanda?

Claudia Mihaila spunea...

Traveling Hawk, mai ai dreptul la mai multe incercari pentru ca nu e nici Islanda. :)

fabitzu spunea...

Oare sari-ul să aibe de-a face cu planificata ta călătorie? India este o aventură în sine.

Claudia Mihaila spunea...

Fabitzu si India este pe wishlist-ul meu dar nu de data asta. :)

Traveling Hawk spunea...

Oricum, daca n-a reusit nimeni sa ghiceasca pana acum, macar ti-am facut o lista de locuri minunate:)

Claudia Mihaila spunea...

@Traveling Hawk, asa e, lista de dorinte e lunga si parca toate au farmecul lor. Oricum mie mi-a placut jocul,stiu v-am dat niste indicii mult prea vagi pentru cate destinatii sunt in lumea asta mare. Dar va veni ea si ziua plecarii cand voi divulga secretul. :)

badge® spunea...

Eu cred că m-am prins, citind alt blog ... dar vă las pe voi să ghiciţi şi pe ea să confirme ;)
Oricum, să fie!