Dacă cumva ești la dieta nu îți
recomand să mergi la Istanbul, nu de alta dar cu siguranță acul cântarului va
arăta ceva mai mult chiar și numai după câteva zile. Bine, se exclud cei cu
voință de fier, care pot rămâne indiferenți la minunățiile pe care le vezi în
vitrine sau la mirosul îmbietor de kebab pe care îl simți de la depărtare. Eu
nu am rămas indiferentă și mi-am satisfăcut toate poftele de la baclava și
rahat până la kebab, iskender și kofte.
Ispite sunt la tot pasul, fie că
sunt vitrinele în care sunt aranjate frumos kilograme de rahat de toate
soiurile, cu fistic, cu migdale, cu nuci, cocos sau alune, fie că sunt
baclavale aurii, mai mici sau mai mari, în toate formele posibile, fie că sunt
vânzatori ambulanți de covrigi, castane coapte sau porumb fiert. Ce poate fi
mai bun decât o clipă de odihnă pe o bancă la soare, savurând o baclava și un
pahar cu suc de rodie proaspăt stors?! Mai mai că îți vine să tot iei câte o
pauză; noroc că sunt multe de văzut și timpul e destul de scurt.
Dacă ești pe
fugă și vrei să ronțăi ceva sănătos poți alege niște fructe gata curățate și
tăiate sau un suc de fructe stors pe loc.
|
Baclava |
|
Rahat |
|
Bunătăți din fructe uscate |
|
Mmmm...suc proaspăt de rodie |
|
Porumb fiert sau castane |
|
|
|
Dacă partea cu gustările am
lămurit-o, hai să vedem cum stă treaba cu mâncarea adevărată. Și aici ai o sumedenie de
variante de unde să alegi. Dacă ești pe fugă, iei un kebab, care nu are niciun
fel de maioneză sau ketchup, numai carne la grătar, murături și ceva sosuri
picante, sau un sandviș cu pește de pe lângă podul Galata. Mai este un tip de
sandviș considerat o delicatesă : cel cu mațe de oaie prăjite. Delicatesă au
ba....n-aș putea să spun pentru ca aici am zis pas.
|
Fast- food |
|
Poftiți la mațe fripte! |
|
Bun kebabul... |
|
Dar nu se poate să fii tot pe
fugă, trebuie să stai la un moment dat la masă și să savurezi bunătățile
turcești. Sunt multe autoserviri ale căror vitrine sunt încărcate de tot soiul
de tocane cu legume, cu carne, cu carne si legume, sarmale, orez, vinete
umplute sau frigărui. Am ochit câteva in Taksim, pe Istiklal și chiar am mâncat
într-o zi la una dintre ele. La parter era autoservirea iar pe 3 etaje erau
sălile de mese. Când am intrat noi era vreo 12.30, nu era foarte multă lume,
dar când am ieșit, mare ne-a fost mirarea să vedem că lumea stătea la coadă
afară.
|
Autoservire pe Istiklal |
|
Meniuri |
|
Bunătăți în vitrine |
|
Iskender | |
În altă după-amiază ne-a făcut cu ochiul o terasă
foarte aglomerată de pe lângă universitate unde am mers pe principiul că dacă e
plin de localnici sigur e bună mâncarea. Singura problemă era că nu aveau meniu
in engleză, chelnerul ne-a invitat să dăm un ochi înăuntru și să arătăm cu
degetul ce vrem iar la final ne-a taxat după cum a vrut el, oricum nu știam cât
ar trebui să coste. Dar mâncarea a fost bună și nici nu a fost scump.
|
Restaurantul de pe lângă universitate |
|
Tocană cu legume și carne și orez |
| | | |
Nu pot decât să repet: e bună
tare mâncarea la Istanbul!
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
4 comentarii:
Vreau si eu baclava s rahat turcesc din Marele Bazar! Sunt vise ce sper sa le implinesc anul acesta :)
:) pai nu pot decat sa-ți doresc să se împlinească!
Indiferent ce voita de fier ai avea, daca iti permite sanatatea cu siguranta merita sa experimentezi si partea culinara a turciei, sa cunosti, si sa experimentezi cat mai mult
@ Adriana, asa e, bucataria turceasca e delicioasa.
Trimiteți un comentariu