Aseară ne-am întors din Italia şi eu una sunt încă vrăjită de toate locurile minunate pe care le-am văzut. Aşa de vrăjită încât abia am aşteptat să adoarmă Bondarul pentru a mă putea apuca de scris. Nici nu ştiu cu ce să încep, nu ştiu dacă să scriu întâi despre Bari, despre trulli sau despre minunatul Trani. Despre Polignano a Mare sau Monopoli. Despre cum am bătut drumul de la apartament până la gară de atâtea ori încât îl ştia deja până şi Bondarul, despre amalgamul de companii feroviare (sunt 3 în Bari), fiecare cu liniile si peroanele ei, sau despre trenuri care nu prea pleacă în timp. Despre senzaţia aia grozavă de oboseală amestecată cu încântare ce pune stăpânire pe tine seara, după ce ai făcut 20 de kilometri (de la pedometru citire), când te dor tălpile de atâta mers şi totuşi simţi că încă ai energie.... Cred că totuşi întâi ar trebui să descarc şi să selectez dintre sutele de fotografii şi oi vedea eu cu ce încep. Dar promit că vă voi povesti despre toate cele 5 orăşele, fiecare cu farmecul şi povestea lui.
Am avut o excursie neaşteptat de faină şi spun asta nu din cauză că aş fi avut vreun fel de dubiu asupra destinaţiei, ci din cauză că în momentul în care călătoreşti cu un Bondar, de cele mai multe ori socoteala de-acasă nu corespunde cu cea din târg. De data asta însă a cam corespuns, Bondarul nostru călător a fost într-o pasă bună şi i-a plăcut aşa de mult că ne-am dus în fiecare zi în altă parte, încât azi-dimineaţă văzând că mă încalţ (mă duceam să cumpăr pâine) m-a întrebat: "unde mergem azi?" . Asta ca să nu mai zic că după-amiază când ne pregăteam să ieşim în parc ne-a întrebat dacă mergem cu trenul.
Soare, pizza, mare, căsuţele trulli ce par desprinse din poveşti, oraşe vechi cu străduţe înguste ce te invită să le iei la pas, orechiette şi câmpuri întregi de măslini. Asta e Puglia, o părticică de Italia pe care vă recomand să o vizitaţi.Şi staţi pe-aproape, vor veni şi poveştile cât de curând!
luni, 18 mai 2015
Puglia- 4 zile, 5 orăşele şi câte 20 de kilometri pe zi
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu