Mare - Polignano a Mare

          Nu ştiu cum vă simţiţi voi, dar eu azi, când în sfârşit a ieşit soarele după o săptămână de ploaie, mă confrunt cu un mare dor de mare. Şi nu e vorba de marea aia la care stai tolănit pe nisip cu orele, ci de un loc minunat de care te îndrăgosteşti la prima vedere. 

         De Polignano a Mare mi-e dor, cu stâncile lui vestite de pe care se înghesuie la cliff-diving iubitorii de adrenalină, cu plaja aia a lui ce apare în toate pliantele şi pe toate vederile şi care e ireal de frumoasă, cu ferestrele spre mare peste care dai la capătul unor străduţe înguste şi îngrijite, cu pisicile lui care moţăie pe bănci toropite de căldură. Mi-e dor de îngheţata şi sucul de portocale pe care le-am împărţit jumi-juma cu Bondarul care exclama la fiecare îmbucătură: "mmmm ce bună eee!". Mi-e dor de albastrul infinit al mării în care mi-am clătit ochii în timp ce un bătrânel, la două mese mai departe, cânta cu patos la chitară şi muzicuţă cântece de iubire.
           Nu cred că trebuie să vă spun mai multe, fotografiile vă vor convinge cu siguranţă, aşa că mergeţi la Polignano, nu veţi regreta!

      

      

        La Polignano a Mare se ajunge foarte uşor din Bari, trenul face aprox 35 de minute şi costă 2,80 euro.