luni, 25 septembrie 2017

Vederi din Cinqueterre-Manarola

     2 minute, exact atât face trenul din Riomaggiore în Manarola. Bondarul încă îşi căuta loc să se aşeze când a trebuit să îi spun că deja coborâm.

Ce? Deja coboram?



      Ne-am dat jos din tren şi ieşind din gară, am mers în jos pe stada principală. Câteva fotografii în stânga şi în dreapta şi apoi o binemeritată pauză de masă. Ne rupea foamea, amăgită doar cu îngețata din Portovenere. Am intrat în Pizzeria La Cambusa şi nu ne mai dădeam duşi de-acolo. Nici nu e de mirare când vezi vitrina cu vreo zece feluri de focaccia care arătau ispititor şi miroseau dumnezeieşte.










   Cu forțe noi, o luăm la picior până jos la apă unde pe stânci lumea face plajă şi unii curajoşi chiar baie şi apoi urmăm aleea spre Punta Bonfiglio.





Aleea spre Punta Bonfiglio

           Punta Bonfiglio e un loc de belvedere situat pe traseul dintre Manarola şi Corniglia, de unde ai parte de nişte privelişti superbe. Unde mai pui că tot aici este şi un loc de joacă pentru copii, la fix să zburde un pic Bondarul iar noi să ne minunăm de frumusețea ce ni se aşterne în fața ochilor.












     Urmăm o potecă plină de verdeață şi dăm de cimitirul satului, poziționat parcă strategic, sus, şi cu privelişti spre marea albastră.







Luăm cu greu Bondarul din parc şi facem cale-ntoarsă spre gară. Mai avem 2 sate de explorat.









Niciun comentariu: