Riomaggiore, cel mai sudic sat din Cinqueterre, ne-a întâmpinat cu privelişti de neuitat şi o vreme superbă. Am venit cu feribotul din La Spezia (după ce am vizitat Portovenere) şi eram tare nerăbdătoare. Cât am aşteptat să ajung aici! Să văd cu ochii mei frumusețile astea de sate, cu casele colorate cocoțate pe stânci abrupte, cu străduțe înguste şi aer de poveste.
 |
| Riomaggiore |
Barca a încetinit iar zecile de turişti care până acum stătuseră tolăniți care înăuntru care pe puntea din spate, se înghesuiau în față să prindă cele mai bune cadre. Pe treptele care coborau spre micul "port" era plin de lume, turişti ce îşi continuau drumul spre satul următor cu feribotul care e un fel de hop-on hop-off.
 |
| Hop -on boat! |
Am urcat şi noi şirul de trepte şi ne-am îndreptat spre Via Colombo, strada principală. Jos, lângă apă, bărcile colorate aşteptau cuminți ora de ieşit în larg, iar noi am luat-o în sus, pe strada abruptă admirând căsuțele înalte, aleile înguste şi răcoroase şi căscând gura prin vitrine.
 |
| Pe Via Colombo |
Tot urcând am ajuns într-o mică piață (cred că e singurul loc plan din Riomaggiore) unde se află biserica San Giovanni Battista şi de unde ai o privelişte frumoasă asupra satului şi versanților din jur. Mai mergem un pic şi dăm de zidurile unui vechi castel, construit în scop de apărare prin secolul 13.
 |
| Biserica San Giovanni Battista |
 |
| Turnul vechiului castel |
Coborâm apoi pe nişte alei înguste şi ajungem din nou pe Via Colombo iar prin tunelul cu moizaicuri ajungem în gară. Mi-ar fi plăcut să parcurgem pe jos distanța mică până în Manarola pe via D'Amore dar traseul încă e închis din cauza alunecărilor de teren din 2012.
 |
| Tunelul care leaga satul de gara |
Nu avem încotro, aşa că aşteptăm cuminți trenul spre Manarola.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu