Deasupra tuturor la Fortăreața Sveti Ivan

    Vara trecută, în Muntenegru, am reuşit să îmi implinesc o dorință şi în acelaşi timp o promisiune: să urc sus la fortăreața Sveti Ivan. Mi-am dorit acest lucru de acum 3 ani, când am ajuns in Kotor prima dată şi am aflat despre fortăreață, dar atunci, cu un copil de nici 3 ani era exclus. Ne-am promis însă că vom reveni in Kotor şi vom urca până sus-sus în vârf.
  2 ani diferență şi iată-ne hotărâți să ajungem sus la steag!  Bondarul călător nu s-a dat în lături de la aşa o aventură şi a urcat cu stoicism cele peste 1300 de trepte. Nu pot să zic că e un urcuş uşor, dar nici extrem de dificil nu e,  noi, cu un copil de 5 ani am urcat în aproximativ o oră şi ceva, cu mici pauze de tras sufletul si făcut fotografii. Sigur, trebuie plecat dimineața devreme când soarele e de cealaltă parte a muntelui şi nu te bate în cap, trebuie alese încălțări potrivite (nu sandale sau şlapi cum am mai vazut la nişte dudui pe traseu), trebuie luată apă, dar astea cred că sunt mai mult chestii de bun-simț decât informații prețioase.

    Ştiam deja unde e punctul de pornire al traseului, am plătit taxa de 3 euro şi la drum! Treptele sunt destul de alunecoase şi pe alocuri stricate de vreme, dar nu e ăsta un motiv de descurajare. Abia când Bondarul ne-a zis că vrea să numărăm treptele să vedem dacă chiar sunt 1300 am zis că am încurcat-o cu adevărat! Norocul nostru că am dat de nişte mâțe prietenoase care stăteau tolănite pe ziduri şi aşteptau să fie scărmănate, lucru ce i-a distras Bondarului atenția de la numărat.

Kotor-punctul deplecare spre Fortareata |Sveti Ivan

Bondarul managind o pisica 

   Fiind destul de devreme, (am început să urcăm pe la 8 şi ceva) era destul de puțină lume pe traseu, linişte, aer curat şi privelişti frumoase. Bisericuța Our Lady of Remedy se află pe la mijlocul drumului, aici am stat vreo 10 minute să ne tragem sufletul şi să mângâiem o altă pisică cerşetoare de atenție.

Biserica Our Lady of Remedy

   Pornim mai departe, ne încurajam că nu mai e mult, deşi partea asta a urcării e parcă mai abruptă şi puțin mai grea. Sau poate eram noi deja puțin obosiți. Ne tot uităm în jos spre Kotor şi ne minunăm de frumusețe, iar picioarele noastre sunt parcă tot mai obosite. Zidurile par a fi una cu muntele şi nu poți decât să îți imaginezi ce efort a fost depus la construirea lor. Nu mai avem mult şi ajungem în final sus de tot unde ne aşezăm să ne tragem sufletul. Parcă nu putem să ne dezlipim privirea de micuțul triunghi portocaliu (oraşul vechi din Kotor) sau de golful înconjurat de munți. Cu siguranță a meritat tot efortul urcării şi coborârea care se anunța destul de solicitantă pentru genunchi.
         
                               

   Dacă ajungeți in Kotor, nu ocoliți Fortareata Sveti Ivan, merită cu siguranta!