marți, 24 mai 2011

Poveşti din Hong Kong 3

     După încă o noapte în care am dormit neîntorşi o luăm la picior să căutăm ceva de-ale gurii. Citisem eu la  badge®  pe blog ca e super micul dejun la Delifrance şi cum atât eu cât şi Andrei suntem nişte mâncăcioşi, nu puteam rata şansa de a mânca bine încă de dimineaţă. Aşa că ne apucăm să căutăm “delifransul”. Evident că ni s-au lungit urechile până am ajuns la unul, iar în urechile mele deja lungite se zbăteau bombănelile consortului care nu pricepea de ce nu era bine la McDonald’s-urile sau KFC-urile pe care le găseam la tot pasul, dar într-un final îl găsirăm şi  trebuie să recunosc că a meritat drumul. Cred că era vai de capul meu dacă nu era bună mâncarea...

Papa bun

Cu forţe proaspete ne îndreptăm spre faleza Waterfront Promenade, o zonă pietonală care atrage numeroşi turişti atât ziua cât şi noaptea.  Aici se află  The Avenue of Stars (Aleea celebrităţilor) pe caldarâmul căreia poţi vedea amprentele mâinilor unor staruri de cinema mai mult sau mai puţin cunoscute de noi. Desigur Bruce Lee sau Jackie Chan sunt la loc de cinste.  Priveliştile asupra portului mărginit de linia de zgârie-nori de pe insulă  sunt foarte frumoase şi dacă nu ar fi ars soarele foarte tare cu siguranţă am mai fi pierdut acolo o bună bucată de vreme.

Pe faleza




Portul Victoria

Un fan de-al lui "Cichician"

Statuia lui Bruce Lee asaltata tot timpul

Steaua lui Jackie Chan

Dar ne-am refugiat repede la metrou unde era răcoare şi am întins-o către staţia Central. De acolo urma să luăm autobusul 15 către Vârful Victoria. Acest loc este incredibil. De aici poţi vedea mega-clădirile de pe insulă: International Commerce Center care are 118 etaje,  Bank of China sau  Two IFC,  Kowloon-ul de peste port sau Noile Teritorii din depărtare.  Priveliştile asupra oraşului îţi taie răsuflarea pur şi simplu. 
După sosirea britanicilor în Hong Kong, Vârful Victoria a devenit o foarte căutată zonă rezidenţială, reprezentanţii autorităţilor construindu-şi aici conacele. Aici a fost construită şi reşedinţa de vară a guvernatorului şi oricine dorea să se stabilească aici trebuia să aibe permisiunea acestuia, ca să nu mai vorbim de faptul că până în 1945 chinezilor le era interzis să locuiască pe Vârful Victoria. Astăzi, această zonă continuă să fie una dintre cele mai scumpe zone rezidenţiale din lume.
The Peak Tower (Turnul Peak) este locul de unde poţi admira acest oraş minunat. Este o clădire cu o arhitectură interesantă care găzduieşte restaurante, magazine de suvenire şi Muzeul Figurilor de Ceară şi deasupra căreia se află o terasă ce oferă privelişti panoramice de 360 de grade asupra oraşului şi a insulelor din depărtare. Vis-a-vis de Turnul Peak este bineînţeles un mall, Peak Galleria, plin de  magazine, restaurante şi baruri că evident turişti sunt cu miile şi trebuie să-şi cheltuie banii undeva.
Aici poţi ajunge cu autobusul 15 cum am ajuns noi sau cu venerabilul tramvai care din 1888 duce aproape neîncetat turiştii pe Vârful Victoria.  

The Peak Tower


Panorame incredibile asupra orasului



Hop si noi

Vrăjiţi de ceea ce am văzut sus, am coborât cu tramvaiul, într-adevăr o experienţă foarte faină, în special în porţiunea de înclinaţie maximă (27 de grade).
Am făcut apoi o plimbare în Parcul Hong Kong, o foarte frumoasă oază de linişte aflată în mijlocul aglomeraţiei şi înconjurată de clădiri impresionante.

In tramvai



Cladirile Lippo

Hong Kong Park



Ne-am încheiat ziua tot pe Vârful Victoria unde am urcat din nou pentru a savura spectacolul nocturn oferit de acest oraş. 
Sloganul pe care l-a avut Hong Kong-ul la un moment dat „It takes your breath away” se potriveşte perfect!

Hong Kong by night




11 comentarii:

badge® spunea...

Dar mie îmi place mai mult sloganul "Live it, Love it!" :)

Claudia Mihaila spunea...

Oricare ar fi sloganul, Hong Kong rules! :)

Ioana spunea...

Superb...sunt oare singura care habar nu are sa faca poze noaptea? :-(

Claudia Mihaila spunea...

Ioana,nici pe departe!Pozele de noapte sunt o necunoscuta si pentru mine, noroc ca al meu sot e priceput la chestii de-astea si mai are si rabdare, ca altfel....ramaneam numai cu imaginile din memorie... Suntem doua! :)

mengelaus spunea...

Ioana, trepied, rabdare, pozitii ciudate ale corpului si ai poze de noapte garantate :)))

badge® spunea...

@mengelaus, i-am explicat şi eu de câteva ori, i-am oferit chiar asistenţă online...dar treaba cu poziţiile nu i-am spus-o, în primul rând nu mi-am permis, în al doilea rând ar fi renunţat. Câte poziţii de întins pe burtă n-am făcut în mijlocul oraşelor, toate pentru o poză de noapte. La Porto, pe o ploaie torenţială, era să mă duc de-a berbeleacu' în râu... :)

Adevărul e că dacă te duci pe Victoria Peak şi nu faci poze de noapte...e păcat mare.

mengelaus spunea...

Clar, daca nu te incovrigi pe langa aparat sau tot felul de garduri nu iese poza buna :)) Dar efortul merita, sunt mult mai spectaculoase decat cele de ziua.

Ioana spunea...

@Mengelaus: Da, noroc cu Badger, ca inainte imi ieseau chiar oribile pozele de noapte, acum mai treaca-mearga, cu indulgenta :-P Sunt inca la inceput, sper sa mai invat pe parcurs.

@Catalin: Deci asa, asta cu pozitiile nu mi-ai dezvaluit-o. Bine ai facut, chiar ca dadeam bir cu fugitii :-)))) Astept totusi, poate intr-un episod urmator...

Ioana spunea...

@Claudia: No, atunci m-am mai linistit :-D Sotul meu din pacate nu are rabdare / nu e pasionat de treaba asta cu pozele, eu sunt japonezul familiei. Asa ca as face bine sa pun mana sa invat, ca in nadejdea lui...

Aliceee Traveler spunea...

Of o gramada de lume a fost in Honk Kong! Pt mine e doar un vis ce nu se va reliza prea curand. Dar vad ca toti turistii merg in aceeleasi locuri, pe strada starurilor sus pe deal pt panorama ziua, pt spectacolul de lumini noaptea, astept sa vad si altceva din orasul asta :))

Traveling Hawk spunea...

Desi am vazut deja atatea fotografii din HK, ma bucur intotdeauna sa mai vad:) Skyline-ul sau este deosebit.