Şi la Istanbul e valabilă zicala
aia cu “cine se trezeşte de dimineaţă…” mai ales dacă nu vrei să-ţi petreci stând
la cozi puţinul timp pe care îl ai la dispoziţie. Aşa că luăm degrabă micul
dejun şi ne îndreptăm spre Palatul Topkapi cu feţele scăldate de soarele
binevoitor care ne zâmbea încă de dimineaţă. Se anunţa o zi bună şi chiar aşa
avea să fie. Am ajuns înainte de ora 9 când nici casele de bilete nu erau
deschise, doar câţiva turişti matinali ca noi pândeau cuminţi mişcările
angajaţilor care probabil îşi savurau cafeaua de dimineaţă. Am avut vreme să
admirăm parcul din faţa palatului, frumos amenajat cu alei îngrijite şi flori
frumos colorate şi să citim un pic despre istoria palatului până la 9 fix când s-au
deschis ghişeele şi am purces spre intrare.
Palatul
Topkapi a fost reşedinţa sultanilor până în anul 1868 şi a fost construit din
porunca lui Mahomed al II-lea în jurul anului 1450, la puţin timp după ce a
cucerit Constantinopolul. De-a lungul timpului, fiecare sultan a extins palatul
astfel explicându-se faptul că palatul dispune acum de patru curţi şi ar putea
găzdui 5000 de rezidenţi.
Trecem de Poarta Salutului, (
realizată din porunca lui Soliman Magnificul, singura persoană care avea voie
să intre pe această poartă călare) şi ajungem într-o curte interioară imensă,
foarte frumos amenajată. Aici se află atât intrarea in Harem cât şi Sala
Divanului, locul unde se adunau toţi miniştrii. Lângă Divan se află colecţia de
arme şi armuri unde este păstrată şi sabia lui Ştefan cel Mare. Din pacate
fotografiatul este interzis aşa că ne-am mulţumit doar cu privitul. În următoarea curte aveam să
descoperim sălile Tezaurului, încăperi pline cu bijuterii, diamante, smaralde,
obiecte vestimentare bogat ornamentate care făceau parte din garderoba
sultanului.
|
Poarta Salutului |
|
Sala Divanului |
|
Din spatele ferestrei din mijloc sultanul lua parte nevazut la intalniri |
|
Pavilioanele Tezaurului |
|
Prin salile haremului |
|
Locuintele concubinelor favorite |
În ultima
curte pot fi admirate locuinţe elegante, moschei, fântâni, terase cu vedere
spre Bosfor, Camera Circumciziei sau
Biblioteca.
|
Priveliste spre Bosfor |
|
o fosta piscina |
|
Biblioteca |
La plecarea de la Palatul Topkapi
văzând puhoiul de lume care se îndrepta spre intrare, ne-am mai felicitat o
dată pentru decizia de a merge
dimineaţa şi vă recomandăm să faceţi la fel.
Intrarea la
Topkaki costă 20 TL , Haremul 15 TL iar programul este de la 9-17.00 zilnic mai
puţin marţi.
4 comentarii:
Bun sfat, Claudia, dat celor care prefera sa se trezeasca tarziu. Calatorului ii sade bine cu drumul, asa ca e bine sa porneasca la drum dimineata devreme, nu-i asa? Cam peste tot este la fel, oamenii vin sa viziteze mult mai tarziu, cand deja se formeaza coada la bilete. Si nici in interior nu mai poti fotografia atat de bine cand e multa lume. Vorbind de fotografii... frumoase, mi-au placut mult... Sper sa ai timp sa scrii mai des ;-)
Mira, multumesc! Asta sper si eu, sa reusesc sa scriu mai des.
Si mie mi-au placut fotografiile, Claudia. Terasa cu priveliste spre Bosfor e minunata, am zabovit ceva timp acolo...In Sultanahmet sunt atat de multe locuri de vizitat...Cred ca ne vei mai arata ceva de pe acolo, nu?
Sigur, va mai povestesc, sunt in lucru urmatoarele postari!
Trimiteți un comentariu