sâmbătă, 21 aprilie 2012

Istanbul – oraşul dintre continente (2)



            Şi la Istanbul e valabilă zicala aia cu “cine se trezeşte de dimineaţă…” mai ales dacă nu vrei să-ţi petreci stând la cozi puţinul timp pe care îl ai la dispoziţie. Aşa că luăm degrabă micul dejun şi ne îndreptăm spre Palatul Topkapi cu feţele scăldate de soarele binevoitor care ne zâmbea încă de dimineaţă. Se anunţa o zi bună şi chiar aşa avea să fie. Am ajuns înainte de ora 9 când nici casele de bilete nu erau deschise, doar câţiva turişti matinali ca noi pândeau cuminţi mişcările angajaţilor care probabil îşi savurau cafeaua de dimineaţă. Am avut vreme să admirăm parcul din faţa palatului, frumos amenajat cu alei îngrijite şi flori frumos colorate şi să citim un pic despre istoria palatului până la 9 fix când s-au deschis ghişeele şi am purces spre intrare.
 
 

 

 
             Palatul Topkapi a fost reşedinţa sultanilor până în anul 1868 şi a fost construit din porunca lui Mahomed al II-lea în jurul anului 1450, la puţin timp după ce a cucerit Constantinopolul. De-a lungul timpului, fiecare sultan a extins palatul astfel explicându-se faptul că palatul dispune acum de patru curţi şi ar putea găzdui 5000 de rezidenţi.
            Trecem de Poarta Salutului, ( realizată din porunca lui Soliman Magnificul, singura persoană care avea voie să intre pe această poartă călare) şi ajungem într-o curte interioară imensă, foarte frumos amenajată. Aici se află atât intrarea in Harem cât şi Sala Divanului, locul unde se adunau toţi miniştrii. Lângă Divan se află colecţia de arme şi armuri unde este păstrată şi sabia lui Ştefan cel Mare. Din pacate fotografiatul este interzis aşa că ne-am mulţumit doar cu privitul. În următoarea curte aveam să descoperim sălile Tezaurului, încăperi pline cu bijuterii, diamante, smaralde, obiecte vestimentare bogat ornamentate care făceau parte din garderoba sultanului.


Poarta Salutului


Sala Divanului

Din spatele ferestrei din mijloc sultanul lua parte nevazut la intalniri


Pavilioanele Tezaurului


Prin salile haremului


Locuintele concubinelor favorite



      În ultima curte pot fi admirate locuinţe elegante, moschei, fântâni, terase cu vedere spre Bosfor, Camera Circumciziei sau Biblioteca.


Priveliste spre Bosfor





o fosta piscina






Biblioteca
 

            La plecarea de la Palatul Topkapi văzând puhoiul de lume care se îndrepta spre intrare, ne-am mai felicitat o dată pentru decizia de a merge dimineaţa şi vă recomandăm să faceţi la fel. 


  Intrarea la Topkaki costă 20 TL , Haremul 15 TL iar programul este de la 9-17.00 zilnic mai puţin marţi.











4 comentarii:

Mira spunea...

Bun sfat, Claudia, dat celor care prefera sa se trezeasca tarziu. Calatorului ii sade bine cu drumul, asa ca e bine sa porneasca la drum dimineata devreme, nu-i asa? Cam peste tot este la fel, oamenii vin sa viziteze mult mai tarziu, cand deja se formeaza coada la bilete. Si nici in interior nu mai poti fotografia atat de bine cand e multa lume. Vorbind de fotografii... frumoase, mi-au placut mult... Sper sa ai timp sa scrii mai des ;-)

Claudia Mihaila spunea...

Mira, multumesc! Asta sper si eu, sa reusesc sa scriu mai des.

Traveling Hawk spunea...

Si mie mi-au placut fotografiile, Claudia. Terasa cu priveliste spre Bosfor e minunata, am zabovit ceva timp acolo...In Sultanahmet sunt atat de multe locuri de vizitat...Cred ca ne vei mai arata ceva de pe acolo, nu?

Claudia Mihaila spunea...

Sigur, va mai povestesc, sunt in lucru urmatoarele postari!