Budapesta în pași de bebeluș

         Anul trecut mi s-a părut (și chiar așa a fost) că vacanța a trecut prea repede. Mult prea repede. Așa că încă de atunci am zis că anul ăsta nu mai stăm doar 7 nopți la mare, vom găsi o variantă mai lungă. Ne-am tot sucit și răsucit până când am ajuns la varianta finală: Budapesta și Croația. De ce? Păi pentru că în Budapesta mai fusesem doar în trecere și mi-am tot promis că o să revin și în plus, am tot auzit că au o grădină zoologică faină și puteam să-i arătăm Bondarului fel și fel de animale pe care le văzuse numai în cărți. Cât despre Croația, e simplu, pentru că ne-am îndrăgostit de ea când am fost în Istria îi pentru că voiam să vedem și partea mai sudică.
        Pentru Budapesta am rezervat după-amiaza zilei în care am ajuns și următoarea zi plină, fără să ne facem un program strict, conștienți fiind de faptul că va trebui să ținem cont de Bondar și de toanele ei, toane care în prag de 2 ani sunt multe, dese și imprevizibile. Cică e doar o perioada și va trece! In prima zi mare lucru n-am făcut, ne-am cazat ( în zona gării Keleti), am căutat un loc unde să mâncăm ceva și ne-am pornit cu metroul spre centru.  De la stația Astoria am luat-o pe jos spre Podul Elisabeta și malul Dunării. Acolo, ce să vezi, lume multă ieșită la plimbare, turiști dar și foarte mulți localnici, tarabe cu covrigi și dulciuri, baloane și alte nimicuri colorate pentru copii, muzică și atmosferă de sărbătoare. Era o zi de miercuri, după-amiaza pe la 5, o fi orașul ăsta animat, dar chiar așa?! Ne îndreptăm spre Podul cu Lanțuri, și ne tot întrebăm oare ce se întâmplă de e așa de multă lume, în mijloc de săptămână? Bondarul, super încântat de agitația din jur și de pietricele, se oprea la fiecare copac (și credeți-mă că erau mulți, din 5 în 5 metri) și își făcea de lucru cărând dintr-o parte în alta pietre, mai dansa un pic, mai stătea la o poză, orice numai să nu plecam de-acolo. Orice încercare de a merge mai departe se solda cu un "Nuu" hotărât din partea ei. Și-am stat, și-am stat, și-am încercat să o ducem cu vorba, să cărăm pietricele de la un copac la altul, doar-doar mai înaintăm puțin. Vezi de treabă, fata era ocupată și nu o puteam scoate din ale ei. Ne-am uitat la vaporașele care treceau în sus și în jos pe Dunăre, am numărat copacii, am fugărit un cățel și cumva-cumva am reușit să ajungem la Podul cu Lanțuri care, ce să vezi, era închis, evident din același motiv care scosese atâta lume la plimbare. Motiv pe care noi nu-l știam încă. Dacă tot nu puteam să trecem podul, am zis să mergem spre Biserica Sf. Ștefan dar nici nu ne hotărâm bine încotro să o luăm, că vedem o ditamai procesiune religioasă, venind dinspre zona bisericii. Sute de oameni îmbrăcați în alb, mergeau încet și cântau, inundând străzile pe care circulația era oprită. Orice ar fi, trebuie sa fie ceva important. Așa că schimbam repede planul, o luăm la pas spre Vaci Uta, cea mai cunoscută arteră comercială din Budapesta. Dar Bondarul era supărat ca am plecat de la pietre, plângea și nu mai voia să meargă pe jos, dar nu voia nici în brațe, noi eram deja obosiți de mârâiala continuă și de încercările de a-i schimba starea de spirit, pe străzi era extrem de multă lume și agitație, așa că trecem în grabă prin forfota de pe Vaci Uta, pe lângă cafenele, restaurante, hoteluri și magazine de firmă și ne îndreptăm spre hotel. După ce am băgat Bondarul la somn am căutat pe net super curioși să vedem ce sărbătoare era și am aflat într-un final că era ziua națională a Ungariei. Pe 20 august se serbează ziua Sfântului Rege Ștefan 1, întemeietorul Regatului Ungariei. Ne-am luminat și noi în sfârșit! De-aia era forfotă în centru, de-aia era procesiunea religioasă, de-aia tocmai începuse un foc de artificii pe care l-am privit prin geamul de la etajul 6 al hotelului nostru. Acuma puteam să ne culcam liniștiți.

Pietree

Podul Elisabeta

Și mai multe pietre

Lume multă la plimbare

        A doua zi am luat-o încet spre Zoo și deși când am plecat de la hotel picura și era foarte înnorat, până am ajuns acolo ploaia se oprise iar după vreo 2 ore era deja soare și frumos. Gradina Zoologică este mărișoară și fain împărțită, animalele par fericite pentru că au destul de mult spațiu de desfășurare și copiii (și nu numai) pot participa la hrănirea lor care se face după un program prestabilit pe care îl primești la intrare împreună cu harta grădinii. Noi am dat peștișori la pelicani și am asistat la un program foarte drăguț al focilor voioase care se dădeau în spectacol la ora mesei. Ne-am entuziasmat la girafe, urși și gorile, am admirat puiul de elefant născut acolo acum 1 an, am urmărit neobositele suricate care săpau de zor tuneluri....ce mai, ne-am distrat de minune atât noi cât și Bondarul. Din Zoo se poate intra într-un parc de distracții deschis anul ăsta, Holnemvolt Park, un fel de menajerie unde copiii pot mângâia animalele, se pot plimba cu trenulețul sau cu barca, se pot da în carusel sau roller-coaster. Noi nu am mai ajuns acolo pentru că după vreo 3-4 ore de admirat animale și țopăit dintr-o parte ăn alta, Bondarul era cu bateriile pe sfârșite așa că trebuia să ajungem la hotel pentru o repriză de somn. Dacă aveți timp, mergeți la zoo chiar dacă nu aveți copii. O să petreceți niște ore în aer liber, într-un parc frumos amenajat, cu multă verdeață și credeți-mă pe cuvânt că o să vă placă.

Ora mesei la pelicani

Un Bondar ademenind păunii

Cu frații și surorile noastre

Gorilele

Aici nimeni nu stă degeaba

        După-amiază am luat-o iar la picior. Aproape de impunătoarea clădire a parlamentului, pe malul Dunării, am găsit memorialul "Shoes on Danube", ridicat în amintirea evreilor uciși aici de fasciști în timpul celui de-al doilea război mondial. Au fost aduși pe malul fluviului, li s-a ordonat să se descalțe, după care au fost împușcați iar trupurile le-au fost aruncate în Dunăre. E un loc care îți stârnește multe emoții, sculpturile sunt așa de bine realizate încât unii chiar îți par pantofi adevărați, iar florile așezate lângă sau în câte unul, te fac să realizezi că o astfel de durere nu se uită, nici după zeci de ani.

Parlamentul

Shoes on Danube

         Am lăsat în urmă pantofii și am trecut Dunărea pe Podul cu Lanțuri. Mai o poză la parlament, mai o privire în zare, încă 2-3 poze la un Bondar super-încântat că e cocoțat pe pod și e "maie-maie" și iată-ne ajunși la telecabina care urcă sus la castel. Am făcut o socoteală scurtă și am hotărât că mai degrabă urcăm pe jos, nu era mult de mers, vremea era plăcută și nu ne strica plimbarea. Cătinel, cu Bondarul în marsupiu, am urcat încet dealul și am admirat orașul la lăsarea serii. Incet-încet începeau să se aprindă luminile iar priveliștea de la Castelul Buda era foarte frumoasă. Nu puteam rata momentul unei fotografii în 3, așa că am rugat pe cineva să ne facă o poză. O să ne amintim acel moment hazliu mult timp de-acum înainte pentru că Bondarul nostru super posesiv cu lucrurile din dotare, a crezut că domnul ce ne face poza voia sa ne ia aparatul și a început să protesteze zicând într-una "nuuuuu nuuuu!". Degeaba încercam noi să-i explicam că nenea nu ne ia aparatul, până nu l-a văzut înapoi în mâinile noastre n-am avut liniște. Am mers mai departe până la Bastionul Pescarilor unde ne-am minunat de frumusețea turnurilor și de dantelăria sculptată în piatră, de priveliștea asupra Pestei și după câteva poze am socotit ca era timpul să mergem spre hotel. Am luat-o în jos pe scări spre malul Dunării și "we called it a (great) day"!

Străjeri la capat de pod

Bondar mare mare

Punctul de plecare al telecabinei

Bondar așezat bine-mersi în marsupiu

Se lasă seara

Doi părinți fericiți și un Bondar nemulțumit

Bastionul Pescarilor

       Sigur că ar mai fi fost multe de văzut și de făcut, dar pentru o zi jumate cât am avut la dispoziție, cu copil de aproape doi ani pe care trebuie să-l culci la o anumită oră la amiaza și seara (dacă vrei sa rămâi în toate mințile) a fost chiar bine.  Și vorba aia, orașul tot acolo rămâne, sigur vom mai ajunge la Budapesta și cu altă ocazie, deja am identificat niște chestii faine pe care le poți face cu copii mai mărișori.
       A  doua zi am plecat spre Croația, despre care o să vă povestesc cât de curând!