După
scurta vizită la Budapesta am plecat spre Croația. Pentru că vizitasem Istria în 2011 și pentru că ne-a plăcut foarte mult, am decis să mergem de data asta în sud. Si nu regret deloc alegerea făcută, ba mai mult, chiar vă recomand să
ajungeți aici.
Zona
aleasă a fost Riviera Omis, situată la poalele munților Omiska Dinara și la
gura de vărsare a râului Cetina în mare. Peisajul care ți se desfășoară în fața
ochilor este deosebit, plaja în această zonă este cu nisip, lucru destul
de rar întâlnit în Croația iar faptul că se află la aprox 20 de km de Split
este un alt mare plus.
|
Râul Cetina si munții |
Orașul
vechi, cu străduțe pietruite înguste și clădiri vechi, cu zeci de terase și
restaurante este cel mai bun loc pentru a savura diverse feluri de pește, pentru
a lua câteva suveniruri pentru cei dragi sau chiar și numai pentru plimbarea de
seara. Omis are o istorie veche în spate, cândva era o renumită așezare de
pirați, pirați care dețineau controlul asupra
comerțului maritim din zonă și care se foloseau de cheile râului Cetina pentru
a-și retrage bărcile la adăpost. Tot ei au construit ziduri de apărare în jurul
orașului și două fortificații Mirabella și Strarigrad, fortificații ce pot fi
vizitate și azi.
|
Râul Cetina și turnul fortăreței Mirabella
|
|
Prin orașul vechi
|
|
Bondar în vacanță
|
La fortăreața Starigrad,
construită în secolul al XV-lea pentru a-i apăra pe locuitori de atacurile
turcilor, nu am ajuns, am urcat cu mașina numai până la un anumit punct (satul
Baucic) iar de acolo este un traseu marcat de vreo jumătate de ora prin
pădurice către culme. Deși nu părea un traseu greu, era foarte cald iar noi aveam
un Bondar în brațe și nu ne-am încumetat, am făcut doar niște fotografii și am
ales să mergem să vizităm fortăreața Mirabella la care se urcă din centrul
vechi.
|
Sus de tot se vede Fortăreața Starigrad |
|
Munții și gura de vărsare a Cetinei în mare |
Fortăreața Mirabella a fost
construită deasupra orașului în secolul al XIII-lea și era o ascunzătoare sigură
pentru pirații care se retrăgeau la adăpostul cheilor Cetina. Se spune că în
timpul unui atac al turcilor, apărătorii Omis-ului i-au păcălit pe atacatori cu
hărmălaia făcută astfel încât turcii au crezut că au de-a face cu un număr mult
mai mare de apărători și au fugit. De fapt sunetele erau multiplicate de ecou iar
râul și stâncile înconjurătoare făceau imposibilă localizarea sursei sunetului.
Am urcat la Fortăreața Mirabella, unii mai ușor, alții, cu Bondar la purtător
mai greu, dar cert e că a meritat iar peisajul de sus este foarte frumos.
|
Suntem pe drumul cel bun |
|
Sus sus! |
|
Orașul vechi văzut de la Mirabella |
|
Cheile Cetinei |
|
Râul Cetina și marea |
|
Greu la deal cu Bondarul mic, mai bine la vale! |
Zona portului este și ea frumoasă și îngrijită, zilnic se pot face excursii de o zi pe mare la insulele Brac sau Hvar iar doritorii de adrenalină pot face rafting pe râul Cetina sau cățărări pe multele trasee de alpinism din zonă.
Plaje cu nisip și intrare foarte lină în apă, zeci de vile sau apartamente cu prețuri destul de bune dar și un camping uriaș cu căsuțe, locuri pentru rulote și corturi, un parc de distracții pentru copii, un centru vechi cu restaurante și terase, excursii și diverse tipuri de activități, asta îți oferă Omis, practic cam tot ce ai avea nevoie pentru o vacanță frumoasă.
|
Plajă, munte, mare |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu