Vacanţa de început de toamnă – Plitvice

Dacă mă întrebaţi ce mi-a plăcut cel mai mult în Croaţia mă puneţi într-o reală încurcătură. Nu ştiu sigur dacă pe primul loc se află Groznjan, un sătuc uitat de lume şi cocoţat pe un deal, sau Rovinj, cu străduţele lui înguste pline de culoare şi de artişti, marea incredibil de frumoasă sau Parcul Naţional Plitvice pe care l-am lăsat la sfârşitul călătoriei, să fie aşa, un fel de cireaşa de pe tort.  Croaţia are de toate şi este extrem de frumoasă.  Plitvice este un loc de o frumuseţe rară în care parcă ai ajuns în altă lume, parcă eşti intr-un decor de film şi nu te mai saturi să te miri de atâta frumuseţe.

Având o suprafaţă de aproape 300 km², Parcul Naţional Plitvice este cel mai mare dintre cele 8 parcuri naţionale ale Croaţiei. A fost înfiinţat în anul 1949 şi se află într-o zonă carstică din centrul Croaţiei, în apropierea graniţei cu Bosnia şi Herţegovina. În 1979 Parcul Naţional Plitvice este inclus în patrimonial mondial UNESCO, acest lucru fiind o recunoaştere internaţională a frumuseţii acestor locuri. Anual, aproape 1 milion de turişti vin să-şi încânte privirile plimbându-se în natură, printre cele 16 lacuri legate între ele prin cascade mai mici sau mai mari şi înconjurate de dealuri împădurite. Nu există un moment nepotrivit pentru vizitarea acestui parc, primăvara debitul cascadelor este mai mare şi sunt mai spectaculoase, vara pădurea din jur este verde iar toamna pe lângă avantajul scăderii numărului de turişti te poţi bucura de spectacolul culorilor. Culoarea apei este într-o continuă schimbare, de la azuriu la verde deschis, albastru închis sau gri şi depinde de cantinatea de minerale sau organisme din apă, de depunerile de nămol sau de unghiul razelor de soare. Climatul şi locaţia favorabilă, departe de zonele industriale aglomerate, gălăgioase şi poluate, au dus la dezvoltarea florei şi a faunei, pe teritoriul parcului fiind înregistrate 1267 de specii diferite de plante, 321 de specii de fluturi si 160 de specii de păsări. Vedetele parcului sunt fără îndoială ursul brun şi lupul dar sunt cam scumpi la vedere, aşa că trebuie să vă mulţumiţi cu răţuştele jucăuşe şi peştii care vin la marginea potecii aşteptând nişte firimituri de pâine.

Parcul are două intrări, cea principală (1) la Plitvicka Jezera şi cea secundară (2) la Velika Poljana în apropierea hotelurilor. Biletele de acces în parc se pot cumpăra de la ambele intrări iar pe spatele biletului este tipărită harta lacurilor. Există mai multe tipuri de trasee numerotate de la A la K, având lungimi diferite, de la trasee de 2-3 ore la cele mai complexe de 8 ore. Depinde cât timp ai la dispoziţie, dar recomand alocarea unei zile intregi parcului pentru că merită din plin. E important să intri în parc dimineaţa pentru că după ora 9 încep să ajungă autocarele din Zagreb sau de pe litoral şi se fac cozi foarte mari la intrare. În preţul biletului este inclusă şi călătoria cu barca  sau autobuzul care sunt binevenite după vreo 3 ore de mers pe jos. Noi am ales traseul C pe care l-am parcurs în aproape 6 ore, am început de la intrarea 1, lacurile „de jos”, am ajuns apoi la Cascada Mare şi am continuat pe poteci şi podeţe, printre lacuri şi cascade vreme de vreo 2 ore până am ajuns la Lacul Kozjak, cel mai mare dintre ele. 

Harta Parcului National Plitvice

Casa de bilete de la intrarea 1

Cascada Mare

N-ai cum sa te ratacesti

O vedeta

Lacul Kozjak este navigabil şi face legătura între „lacurile de jos ” şi „lacurile de sus”.  Aici, punct marcat pe hartă cu P3 am avut ceva de aşteptat pentru că era multă lume şi deşi pe o barcă intră aprox 100 de persoane, intervalul la care vin bărcile este de 15 minute. Dar este loc de picnic, sunt magazine de suveniruri şi restaurante, deci nu poţi spune că te plictiseşti aşteptând.

Picnic in asteparea barcii

Vine barcuta insotita de ratuste si pesti

           Odată ajunşi pe partea cealaltă ne-am continuat traseul printre „lacurile de sus” încă vreo două ceasuri, timp în care ne tot minunam de câte ceva, ba de apa extrem de limpede, ba de culorile din jur, ba de peşti, ba de răţuşte....

Ajungem în sfârşit  la ST4, punctul de unde se ia autobuzul-trenuleţ care te mai plimbă vreme de vreo jumate de oră până la ST1 de unde mai avem de mers doar vreo 20 de minute până la intrarea principală de unde ne-am început traseul.

Cele 6 ore de mers au meritat din plin. Ne-am retras apoi să ne odihnim la pensiunea unde am fost cazaţi, o oază de linişte despre care vă povestesc cu altă ocazie.







Alte articole despre Croatia aici:

Vacanta de inceput de toamna-Zagreb
 Vancanta de inceput de toamna-Porec
Vacanta de inceput de toamna-Groznjan. 
Vacanta de inceput de toamna-Rovinj