Wat Arun –Templul Zorilor din Bangkok, o adevărată bijuterie

Acum trei ani când am ajuns prima dată în Bangkok nu am apucat să vedem şi Wat Arun (Templul Zorilor) aşa că la a doua vizită, acesta a fost primul obiectiv pe ordinea de zi. Singura problemă era cum ajungem acolo pentru că noi eram cazaţi în Sukhumvit (zona comercială) iar Templul Zorilor se află în Thon Buri, un cartier aflat de cealaltă parte a râului Chao Praya şi care nu prea a fost atins de puterea modernizării. Am tot studiat noi hărţile şi ghidurile şi am ajuns la concluzia că cel mai bine e să luam metroul până la ultima staţie (Gara Hua Lamphong), de acolo un tuk-tuk până la debarcaderul Tha Tien de unde urma să trecem râul cu barca. Fireşte, cel mai comod ar fi fost să luam un taxi, dar cu siguranţă călătoria nu ar fi avut acelaşi farmec. Aşa că ne-am ţinut de plan şi am reuşit fără prea mari bătăi de cap să negociem şi preţul călătoriei cu tuk-tuk-ul spunându-i şoferului să mai taie din preţul cerut că am mai făcut călătoria asta şi ştim exact cât valorează. Iar el ne-a crezut şi a lăsat aproape la jumătate. Că a condus ca nebunul printre maşini, motociclete şi alte vehicule de am crezut ca acolo ne rămân oasele, e partea a doua, dar oricum a meritat experienţa.

Ajunşi la debarcader am aşteptat cuminţi să vină barca ce urma să ne treacă pe partea cealaltă a râului timp în care admiram din depărtare silueta de neconfundat a templului. Bărcile care trec râul vin la intrevale de 10-15 minute iar preţul călătoriei este de 2 baht.

In tuk-tuk

Un mic bazar la debarcaderul Tha Tien

Asteptand barca

Wat Arun din departare

Numit după Aruna, zeul indian al zorilor, acest templu este unul dintre cele mai renumite din Thailanda. Caracteristica remarcabilă a acestui templu este turnul central, construit în stil khmer a cărui înălţime este de peste 80m. Turnul central este înconjurat de alte 4 turnuri mai mici, realizate în acelaşi stil. Construcţia turnurilor a fost începută de Regele Rama al II-lea în 1809 şi terminată de succesorul său Regele Rama al III-lea. Turnurile sunt decorate cu scoici şi bucăţi de porţelan chinezesc care în trecut erau folosite ca balast de către bărcile care veneau din China. Scări abrupte de piatră duc la cele trei terase ale turnului principal. Maimuţe şi giganţi, decoruri tradiţionale thailandeze înconjoară secţiunile mai joase urmate mai sus de statui ce ilustrează momentele importante din viaţa lui Buddha: naşterea, iluminarea, prima predică şi moartea cu intrarea în nirvana. Urcuşul e greu mai ales când afară sunt 35 de grade iar soarele arde cu putere. Nu am ajuns mai sus de prima terasă dar am reuşit să arunc o privire de ansamblu asupra râului şi asupra complexului de clădiri din jurul templului. Dar mai bine vă las în compania fotografiilor.

Nici la coborare nu-i chiar usor

De-ale gurii prin Thailanda

Întăi de toate trebuie să mărturisesc că prima dată când am fost în Thailanda nu prea ne-a plăcut mâncarea. La drept vorbind eram şi prima dată în afara Europei, un pic speriaţi, un pic reticenţi, dar totuşi am încercat câteva feluri ca să vedem cum e. Pentru mine cea mai mare problemă era faptul că majoritatea felurilor erau cam prea picante pentru gustul meu. Andrei avea în schimb o altă problemă : mirosul orezului, un miros puternic, ciudat şi care se simţea cam peste tot, pe străzi sau în restaurante.    

 Dar de la prima noastră întâlnire cu mâncarea asiatică au trecut 3 ani, timp în care ne-am deşteptat, am încercat şi alte bucătării (malay, indoneziană, singaporeză sau chineză), am prins curaj după ce am mâncat in hawker-center in Singapore sau în pieţele de noapte din Hong Kong şi iată că ajungem din nou în Thailanda, dornici să mai dăm o şansă mâncării thailandeze. Şi bine am făcut!

Având o suprafaţă destul de mare, un relief foarte variat de la poalele munţilor Himalaya în nord, la pădurile tropicale şi insulele din sud şi peste 40 de grupuri entice, fiecare cu cultură şi tradiţii proprii, nu este de mirare că bucătăria thailandeză este foarte variată. Thailandezii sunt foarte gurmanzi, mănâncă oriunde, pe stradă sau în pieţe şi se spune că dacă se întâlnesc doi thailandezi, formulele de salut sunt urmate de întrebarea “ai mâncat? ”. Dacă în trecut thailandezii mâncau cu mâna, acum folosesc furculiţa şi lingura (furculiţa în mâna stângă pentru a ajuta la împingerea mâncării în lingură) şi câteodată beţisoarele (numai la supele cu tăiţei).

Bucătăria thailandeză este renumită pentru folosirea ierburilor sau condimentelor proaspete: ghimbir, iarbă de lămâie, busuioc sau mentă. Printre condimentele cele mai folosite se numără sosul de peşte (nam pla), pasta din creveţi, piperul negru, coriandrul sau curry-ul. Puiul, peştele şi fructele de mare sunt foarte des întâlnite, în general făcute la grătar. Ca şi în cazul altor bucătării asiatice, orezul joacă un rol foarte important în bucătăria thai. Orezul “jasmine” este specific Thailandei, are bobul lung şi un miros dulceag  şi este în general făcut la aburi. La fel de populari sunt tăiţeii din făină de orez folosiţi fie în supe fie ca feluri de mâncare de sine stătătoare ca “pad thai”.

Standuri cu pad thai

 

pad thai

                  Fructele au un loc important în dieta thailandezilor şi de obicei sunt servite după masă. La tot pasul găseşti tarabe cu tot felul de fructe mai mult sau mai puţin cunoscute, de la papaya, mango, ananas sau nucă de cocos la longan, durian sau lychee.

Stand cu fructe proaspete in Phuket

Durian-ul cel puturos

Rose Apple

Longan

Cele mai renumite feluri de mâncare şi pe care le-am încercat sunt:

pad thai –tăiţei din orez prăjiţi în sos de peşte cu ou, creveţi sau pui şi condimente . Am mâncat şi în restaurante şi pe stradă şi mi-au plăcut de fiecare dată.

khao pad – orez prăjit cu ou şi carne, ceapă şi roşii, foarte bun

tom yam kung – o supă ciudată, acră şi picantă, foarte aromată cu creveţi şi iarbă de lămâie, sos de peşte, lămâie verde şi ardei iute mărunţit. Iniţial mi s-a părut interesantă dar după ce am mai incercat de vreo 2 ori am ajuns la concluzia că nu îmi place. Aromele sunt mult prea tari şi prea amestecate

satay-frigărui de pui sau porc marinate în sos de arahide, găseşti la tot pasul tarabe cu satay în special în Bangkok şi constiuie o gustare delicioasă

gai pad met mamuang –carne de pui prăjită cu nuci caju, o combinaţie foarte gustoasă.

            Acestea fiind zise, nu pot decât sa îmi doresc să ajung din nou în Thailanda!

Din nou Thailanda

Cu siguranţă v-am mai spus că iubesc Thailanda. Motivele sunt multe şi cu riscul de a mă repeta vi le mai spun: îmi place forfota şi agitaţia din Bangkok, îmi plac templele extraordinar de frumoase şi liniştea pe care o simţi când intri în ele, îmi plac pieţele de zi sau de noapte, îmi plac florile exotice, peisajele, plajele cu nisip fin şi apa azurie, îmi place zâmbetul oamenilor şi deocamdată e locul unde m-aş muta pentru cel puţin câţiva ani.

Astăzi vă povestesc despre Phuket, cea mai mare insulă din Thailanda. Mare vorba-vine, că are o lungime de aprox 50 de km şi lăţime de vreo 20 km. Se află în Marea Andaman, în partea de vest a Thailandei şi este legată de continent prin două poduri. Aflându-se pe rutele vaselor de comerţ dintre India şi China, insula Phuket a fost menţionată în jurnalele de bord ale navelor portugheze, olandeze, franceze sau britanice şi în trecut era renumită pentru cauciuc şi staniu. În prezent principalele surse de venit sunt cauciucul (Thailanda este cel mai mare producător de cauciuc din lume) şi turismul. Turismul a început să se dezvolte în anii ’80, plajele Patong, Karon şi Kata au devenit cele mai căutate şi aici au fost construite cele mai multe hoteluri. Insula Phuket, ca şi alte locaţii de pe coasta vestică a Thailandei a fost grav afectată de tsunami-ul din decembrie 2004, tsunami care a dus la moartea a peste 5000 de oameni numai in Thailanda. Dar timpul a trecut şi oamenii au luat-o de la capăt, au reconstruit tot ce a fost distrus şi acum Phuket este din nou un colţ de rai.

Am aterizat târziu, după miezul nopţii in Phuket, după un zbor de vreo 2 ore şi ceva din Hong Kong. Oboseala începea să-şi spună cuvântul după cele 5 zile nebune despre care am povestit aici şi abia aşteptam să ajungem la hotel. Am stat la o coadă mică să obţinem viza, apoi la o coadă ceva mai mare la intrarea în ţară, bagajele noastre déjà se învârteau de nebune pe bandă aşteptându-ne şi dăm să ieşim din aeroport. La sosiri, o sală destul de mică, hărmălaie ca la piaţă, plin de şoferi de taxi care îşi strigau oferta, ridicau în aer hârtiile pe care scria mare TAXI şi care îţi ofereau “good price for you”. In avion îî explicasem lui Andrei că am citit undeva pe net că din aeroport până în Kata Beach unde eram noi cazaţi sunt vreo 40 de km şi tariful e în jur de 600 baht (cam 60 ron). El mă asculta cuminte dar se pare că i-a intrat pe o ureche şi i-a ieşit pe cealaltă. Să vă zic de ce. Cât mă opresc eu să schimb bani pe el îl agaţă un nene zâmbitor care îî promite evident transport ieftin. Văd că negociază ei, Andrei îi tot zice că e prea mult, ăla mai lasă din preţ până la urmă par să se înţeleagă şi Andrei vine victorios să-mi zică “Am negociat, a cerut 1800 da’ ne duce cu 1600”.  Vă imaginaţi cred ce mutră am făcut, Andrei nu mai înţelegea nimic, de ce nu e bine; el săracu înţelesese de la mine 1600,  a negociat şi eu vreau să plec nemulţumită. Ne lămurim, îl refuzăm politicos pe nene şi hotărâm să ieşim afară că sigur mai sunt şi alţii, probabil mai ieftini. Evident că afară mai erau vreo 2 birouri de taxi iar cursa era 750 baht. Bucuroşi că nu am luat ţeapă alegem unul şi plecăm spre hotel.

Zilele care au urmat au fost exact ce ne doream, împărţite între leneveală, plajă, baie, mâncare bună, masaje sau plimbări. În Phuket plaja este publică iar Kata unde am fost noi era foarte frumoasă, lată, cu nisip fin iar intrarea în mare e foarte lină. Pe plajă sunt umbrele si şezlonguri de închiriat la preţuri mai mult decât rezonabile: 100 THB/zi/pers (10 lei) iar de la bar îţi puteai lua sucuri naturale sau fructe proaspete.

La amiază când soarele ardea foarte tare ne refugiam la masaj, saloanele de masaj erau cu zecile şi cred că nu a trecut o zi fără intrăm măcar în unul. Fie că era reflexoterapie, fie că era fish-spa, fie că era masaj la spate sau masaj de relaxare, toate aveau preţuri bune şi era păcat să nu profităm. Preţurile variază de la 150 baht reflexoterapie până la 400 baht 1 oră de masaj de relaxare cu ulei de cocos sau aloe vera.

Când ne-am săturat de atâta relaxare, am luat un scooter şi am umblat un pic brambura să vedem Big Buddha, o statuie imensă şi apoi am mers la Kata View Point, un punct de belvedere de unde am putut admira nişte privelişti grozave.

Kata Beach

Apus de soare in Phuket

Fish spa

Big Buddha

Kata View Point

                 

              E lesne de înţeles de ce iubesc Thailanda, nu?